Părintele Martin Halík: „Dumnezeu vrea să fim aproape unii de alții"

Parohia ortodoxă din Markovce a ascultat pe 23 noiembrie o predică profundă și foarte omenească a părintelui Martin Halík, care le-a amintit credincioșilor ce înseamnă apropierea sufletească, dragostea și răbdarea dintre oameni.

Parohia ortodoxă din Markovce a publicat pe Facebook-ul său predica părintelui Martin Halík din duminica de 23 noiembrie. Vă oferim transcrierea ei completă pentru cititorii noștri

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, slavă lui Iisus Hristos. Dragi frați și surori, astăzi se face deja o săptămână de când a început postul. Așa ne pregătim, încet-încet, pentru venirea lui Hristos, Mântuitorul, după cum cântăm la slujbele de rugăciune.

Și, în același timp, ne învățăm ce este înțelept să facem și ce nu este înțelept. Vedem în Evanghelia de azi că, chiar dacă omul este bogat, chiar dacă are de toate, mâine poate fi mort și din tot ce are nu va mai avea nimic. Uneori îi invidiem pe alții.

Acolo în Gemer, unde am slujit, era unul care dădea de lucru multor oameni. Dădea de lucru multora și era bogat. Dar numai cei care îi erau aproape și lucrau cu el știau că este nefericit. Pentru că soția lui risipea banii, era cum era, nu era cinstită, iar el nu avea de la ea decât necazuri.

Deseori invidiem când vedem pe cineva că o duce bine. Dar apoi, când îl cunoașteți mai îndeaproape pe omul acela, aflați că, de pildă, îl chinuie cancerul și nu știe dacă mâine va mai fi aici, dacă va mai fi peste o săptămână.

Bolile nu ocolesc nici pe cei săraci, nici pe cei bogați. Nenorocirea din familii nu ocolește nici pe cei săraci, nici pe cei bogați. Și de multe ori fiecare dintre noi are necazul lui, pe care Dumnezeu l-a îngăduit, dar Dumnezeu ne dă întotdeauna, odată cu necazurile, și o cale.

Ne dă și o cale. Spune: „Veniți la Mine toți cei împovărați. Veniți la Mine toți cei cărora vă este greu. Și Eu vă… Eu vă voi ajuta.”

De aceea mergem cam în fiecare săptămână la biserică. Dumnezeu ne-a poruncit să mergem duminica la biserică, dar nu ne-a poruncit-o ca un tiran. Ne-a poruncit-o pentru că știe că trebuie să ne odihnim. Că trebuie să ne luăm puteri. Trebuie să ne înviorăm.

Uneori se întâmplă că cineva lucrează, lucrează, lucrează și acum nu-i vine nici să mănânce, nici să bea, dar mama îi spune: „Mănâncă ceva, du-te și bea, fă o pauză.” Și Dumnezeu ne spune și nouă la fel: „Duminica fă o pauză, du-te la biserică, du-te să te rogi.” Ca să nu ne gândim mereu la lucrurile pământești care ne frământă, care sunt necesare – mâncare, băutură, haine, casă. Ci să ne gândim și la cele duhovnicești.

Am auzit că, atunci când cineva este la serviciu, ascultă. Oamenii ascultă frumos. Am văzut și că, dacă cineva are un șef, șeful spune ceva și toți: „Da, da, perfect, ați spus bine.” Chiar dacă în gând poate crede că e o prostie. Dar se învață frumos ascultarea și oamenii ascultă frumos la muncă. Și apoi știe ce este important. Nu cele de la serviciu, ci cele personale.

Când ajung acasă, unde am familia, îmi spun: „Aici, la serviciu, o îndur cumva, mă descurc, ascult, ca să nu am probleme, ca să nu am griji, iar când ajung acasă, acolo e lucrul principal.” Și acum, acasă. Iar Dumnezeu ne spune: „Ascultă și acasă. Ascultă-ți soțul. Ascultați, copii, de părinții voștri. Ascultați-i.”

Și nu face nimic dacă nu se rezolvă totul. Nu face nimic dacă nu va fi totul perfect. Ascultați și nu vă certați. Nu mustrați. Ascultați așa cum ați fi la serviciu și concentrați-vă pe lucrul principal. Lucrul principal este cel duhovnicesc. Pe Dumnezeu.

Iar când ascultăm la serviciu și avem apoi totul la serviciu în pace, atunci avem liniște, atunci ne putem concentra pe lucrurile de acasă. Când ascultăm acasă, nu avem certuri acasă și ne putem concentra pe cele duhovnicești. Pe lucrul principal.

Pentru că, după cum vedem, chiar dacă cineva are mult și adună multă mâncare, și băutură, și bani, încât să aibă pentru sine cât îi trebuie, tot poate să nu-i folosească la nimic. Hristos spune: când nu-i folosește la nimic? Când a adunat pentru sine.

Așa fac oamenii, că adună de multe ori pentru copiii lor. Pentru că vor ca și copiii lor să o ducă bine. Și asta e frumos. Fiecare are dreptul la asta. Să adune pentru copiii lor, să pună deoparte pentru copiii lor, și asta e frumos. Deci nu adunăm pentru noi înșine.

Dar este tot familia noastră. Și Dumnezeu mai vrea ceva de la noi. Să adunăm și pentru Domnul Dumnezeu. Să-I slujim și Lui, Celui care ne-a dăruit totul, care ne-a rânduit de lucru, care ne-a dat sănătate, care ne-a dat viață. Așadar ajutăm Biserica sau îi ajutăm pe cei săraci care suferă, în care ni se descoperă Hristos, Dumnezeu.

Așa, dragi frați și surori, să dea Dumnezeu într-adevăr să nu ne slujim nouă înșine, ci să-I slujim Domnului Dumnezeu. Duminica L-au auzit pe Dumnezeu și au venit la biserică, așa cum ne rânduiește Domnul Dumnezeu, dar și-au dat seama că nu e pentru că nu ne-ar iubi sau pentru că ar vrea ceva de la noi. El face asta ca o mamă bună: vrea să ne odihnim, să luăm putere, să-I fim aproape.

Și tot așa ne cheamă să venim la spovedanie, pentru că la spovedanie putem arunca totul de pe noi. Toate păcatele care ne apasă, toate cuvintele pe care le-am spus deși nici nu am vrut. Toate lucrurile grele, ca să le putem lăsa și să plecăm din biserică atât de ușori și să prindem din nou putere pentru săptămâna următoare.

Iar Hristos, Dumnezeu, ca o mamă, ne vrea aproape. Fiecare își vrea copiii aproape de sine. Și Hristos vrea să-I fim aproape. Atât de aproape, încât El se face pâine, ca să poată intra în gura noastră necurată, murdară și să fie în noi. Atât de aproape vrea să fie de noi. Dacă L-am vedea, n-am putea să-L primim. Dacă am ști ce este Împărtășania, am cădea cu toții la pământ. Dacă am înțelege cât de mare este această apropiere.

Dar El vine ca o pâine obișnuită, ca să putem îndura toate acestea. Ca să putem să-L primim, pentru că ne vrea chiar atât de aproape. Așa cum părinții își vor copiii aproape. Hristos este în mijlocul nostru.