Textul este preluat din muzeul moștenirii rome de pe romamission.eu, site-ul misiunii pentru credincioșii ortodocși. Acolo unde vorbește despre credință, l-am lăsat în propriile lui cuvinte. Pentru vocile din arhivă există o trimitere la sursă. romamission.eu, Muzeul Moștenirii Rome
Pe la secolul al 11-lea, grupuri care vorbeau o limbă indo-ariană au pornit spre vest din nord-vestul Indiei, pe cai și în căruțe trase de cai – un popor al cailor, cu meșteșugurile cailor, cu muzica și arta cailor. Ne-o spune lingvistica, nu legenda: limba romani este sora limbilor hindi și punjabi și a fost format�� mai departe de șederile lungi în ținuturile persane și armene, încă înainte să atingă vreodată Europa.
Strămoșii romilor părăsesc subcontinentul indian – probabil Punjabul și Rajasthanul.
Secole petrecute în Răsăritul creștin de limbă greacă. Limba romani preia sute de cuvinte grecești, care se folosesc zilnic până astăzi.
Atestați în Balcani, apoi în Ungaria, în ținuturile cehe, în principatele germane și până în Spania și Britania.
Când au ajuns în Imperiul Bizantin, Răsăritul creștin nu avea pentru ei o categorie stabilită. Călugării și canoniștii au apucat cel mai apropiat nume pe care îl aveau – Athinganoi – o denumire care aparținea deja unei secte eretice mai vechi din Asia Mică, acuzată de vrăjitorie, ghicit și practici interzise. Noii veniți aduceau îmblânzirea șerpilor, ghicitul și un fel de viață care se potrivea atât de bine cu acea veche insultă, încât aceasta s-a prins. Din Athinganoi a ieșit internaționalul Acigani și de acolo Tsigani, Cigán, Țigan, Zigeuner, Cigano.
Strămoșii romilor trec prin Persia și Armenia și ajung în Imperiul Bizantin. Preoții greci botează. Cuvinte grecești – drom (drum), papin (gâscă), klidi (cheie) – intră pentru totdeauna în limba romani.
Romii se stabilesc în ținuturile sârbe, bulgare, macedonene și românești – toate ortodoxe. Mănăstirile și parohiile le înregistrează botezurile, cununiile și înmormântările. Slava, Paștile și calendarul bisericesc intră în viața de familie a romilor.
Sub otomani, în sistemul milet, identitatea ortodoxă devine semn de apartenență. Romii din Rumelia otomană poartă nume ortodoxe și sfinți ocrotitori. Romii români trăiesc secole în robie – dar aceeași liturghie se cântă și peste rob, și peste cel liber.
Robia din Valahia și Moldova este desființată (1856). Romii cântă în corurile ortodoxe, sunt nași (părinți de botez) și își îngroapă morții sub crucea cu opt capete. Apoi vine Porajmos – genocidul romilor din al Doilea Război Mondial.
Sub comunism, religia este împinsă în subteran; familiile rome ascund icoanele în dulapuri. După 1989, Biserica Ortodoxă se întoarce în satele rome – încet, inegal și adesea doar acolo unde preotul rămâne. Aceasta este povestea în care ne aflăm și acum.
Romii nu și-au scris propria cronică. Ceea ce știm despre primele lor secole în lumea creștină vine de la călugări, episcopi, scribi orășenești și din cărți de drept canonic, care încercau deja atunci să-i înțeleagă. Iată, pe rând, vocile – citate acolo unde textul original s-a păstrat, cu surse pe care se poate da clic.
Acolo unde citarea este mai degrabă generală decât un text anume care poate fi citat, preferăm să fim prudenți decât să afișăm o falsă precizie. Trimiteți corecturile la martin@romamission.eu și noi le vom preciza. romamission.eu, Voci din arhivă
Oriunde s-au așezat romii în țările ortodoxe, n-au rămas în afara credinței – au intrat în ea, și-au pus copiilor numele sfinților ei și au creat tradiții care sunt izbitor de familiare oricărui creștin ortodox.
Bizanțul de limbă greacă a fost prima casă îndelungată a romilor în lumea creștină. Limba romani poartă și astăzi substantive grecești. Copiii romi primesc și astăzi numele sfinților ortodocși – Mária, Michal, Juraj, în formele grecești María, Mihalis, Yiorgos – nume ortodoxe, nu indiene.
În Serbia, Macedonia, Bulgaria și Ucraina, romii trăiesc de secole înăuntrul calendarului ortodox – sărută mâna preotului, își acoperă capul cu o basma, îl cheamă pe preot înaintea doctorului când copilul este bolnav. Obiceiul și Biserica au crescut împreună.
Liturghia ortodoxă dintr-un sat de romi din estul Slovaciei și liturghia ortodoxă dintr-o mănăstire grecească folosesc aceleași cuvinte, aceleași gesturi, aceeași Cruce. Euharistia nu se schimbă după etnie. Aceasta este temelia acestei misiuni.
Ce a urmat este o poveste înceată, nu una ordonată. De-a lungul secolelor, printre popoarele ortodoxe – greci, bulgari, sârbi, români, slavi – romii nu și-au păstrat o religie proprie, aparte. Au primit botezul, au primit sfinți ortodocși ca patroni, au cântat Paștile. Vechile practici nu au dispărut în prima generație, nici în a doua. Cu fiecare secol tot mai puține – dar și astăzi, în satele de romi, se poate vedea un popor care așteaptă ca lumina lui Hristos să-și ducă lucrarea la capăt.
Romii sunt catehumeni ortodocși pe un drum lung. Au primit ortodoxia în forma în care au putut – împletită cu obiceiurile lor, uneori amestecată cu vechi minciuni, adesea fără o parohie apropiată care să-i învețe. Nu sunt în afara Bisericii. Sunt în ea, încă învață, încă se străduiesc să se lepede de minciuni, încă sunt înnoiți. Ca o familie de romi care găsește o icoană aruncată a Maicii Domnului și o aduce acasă ca s-o cinstească, un popor disprețuit păstrează o imagine lepădată. Aceasta este lucrarea acestei misiuni: să mergem cu ei pe drum.
Liturghia răsăriteană – cântarea ei, melodiile, plecăciunile – este mai aproape de romii cărora le slujim decât orice a cântat vreodată Biserica din Apus. Nu trebuie să-i învățăm asta. O recunosc.
Multe obiceiuri ale romilor au crescut veacuri la rând împreună cu practica ortodoxă. Sunt aproape de Biserică pentru că au trăit atât de mult lângă ea – și în ea. romamission.eu, Tradiții vii
Iconografia ortodoxă îl înfățișează pe Hristos răstignit cu patru cuie – picioarele despărțite, nu încrucișate. Tradiția populară a romilor povestește despre un fierar silit să făurească patru cuie pentru răstignire; pe al patrulea l-a furat. Povestea există în multe variante în toată Europa romilor, dar amintirea de dedesubt corespunde teologiei iconografice ortodoxe, nu iconografiei apusene cu trei cuie.
Romii păstrează trupul două nopți, se adună ca o familie extinsă și înmormântează în a treia zi. Acesta este tiparul pomenirii ortodoxe, intrat în oase – Hristos a înviat a treia zi; Biserica își pomenește răposații în ziua a 3-a, a 9-a și a 40-a. Romii au păstrat a treia zi chiar și acolo unde cultura din jur a încetat s-o păstreze.
Cantorii romi învață cântarea modală bizantină incredibil de repede. Urechea este deja formată: muzica laică a romilor este modală – se hrănește din aceeași familie maqam / octoih din care s-a zidit cântarea bizantină. Un băiat rom din școala parohială alunecă în glasul al doilea așa cum alunecă peștele în apă.
Hora în România, oro în Macedonia și Serbia, syrtos și kalamatianos în Grecia. Romii dansează același dans în cerc ca vecinii lor ortodocși – și adesea îl conduc la sărbătoarea parohiei. Este un singur trup de dans, nu două.
Casele romilor păstrează rareori colțul formal de icoane al satului slav. Dar aproape fiecare casă de romi are icoane – adesea unele pe care vecinul le-a aruncat ca gunoi, salvate, aduse acasă și atârnate pe perete. Maica Domnului este iubită cu o gingășie deosebită. Un popor disprețuit păstrează o imagine lepădată.
Terminațiile -os ale substantivelor din limba romani vin din greaca bizantină (raklós – băiat care nu este rom, foros – oraș). Vocabularul fierarilor – amoni (nicovală), petalo (potcoavă), sideros (fier) și o listă lungă de termeni de la forjă – este aproape în întregime grecesc. Limba însăși își amintește unde au fost catehizați romii.
Dintre aproximativ 10 milioane de romi din Europa, peste patru milioane trăiesc în țări cu majoritate ortodoxă. Cifrele sunt estimări – populațiile de romi sunt sistematic subestimate – dar imaginea este limpede.
Cea mai mare populație de romi din Europa. Multe sate de romi au parohii ortodoxe pline; multe altele nu au încă niciuna.
Romii alcătuiesc aproximativ 10 % din populație. Identitatea ortodoxă este puternică; practica bisericească diferă mult de la un sat la altul.
Romii de aici păstrează Slava și calendarul bisericesc – dar există doar o mână de parohii de sine stătătoare ale romilor.
Šuto Orizari, lângă Skopje, este cea mai mare localitate de romi din lume. Câmpul misiunii este larg deschis.
Romii din Grecia sunt botezați ortodocși de secole. Cei mai mulți trăiesc însă fără o viață parohială activă a lor.
Zeci de mii de romi au fost strămutați de război. Mulți găsesc prima primire adevărată în Biserică în parohiile din exil.
Romii din Rusia au rădăcini ortodoxe încă din secolul al 18-lea. Biserica Ortodoxă Rusă recunoaște un sfânt patron al romilor.
Aici trăiește misiunea noastră: învățăm în Klenovec, în Markovce și în Kačanov. „Atlas rómskych komunít 2019” arată că în Slovacia trăiesc 417 mii de romi. Harta →
Date despre populație: estimările Consiliului Europei. Notele despre situație provin de la clerul local și de la misionari. romamission.eu, Romii astăzi
Această pagină preia textul versiunii slovace a Muzeului Moștenirii Rome. Acolo este și cu imagini, în nouă limbi. romamission.eu/sk/dedicstvo
Ce este, cine a tradus-o și cum se folosește. →
Ce conține și cum o puteți primi gratis. →
Ce înseamnă cuvântul concentrație, unde sunt cele mai multe și cum se trăiește în ele. →